Mumia

                               

      

           MUMIA

O mumie este un cadavru ale cărui piele și organe au fost conservate intenționat sau accidental prin expunerea la produse chimice, îngheț, umiditate foarte ridicată sau lipsă de aer, atunci când cadavrul este scufundat într-o mlaștină. Cea mai veche mumie (naturală) descoperită până acum este un cap uman cu o vechime de 6000 de ani, găsit în 1936^[1].
O mumie egipteană de mici dimensiuni se găsește la Muzeul Astra din Sibiu ca parte a Muzeului de Etnografie Universală “Franz Binder”.

Era nevoie de circa 375 de metri patrati de panza pentru bandajarea completa a unei mumii. Bandajele aveau intre  6 si 20 de centimetri latime. Barbatii mumificati aveau, in general, mainile asezate, pudic, in dreptul organelor genitale. Femeile erau incremenite cu mainile de-a lungul trupului. Doar mumiile regale aveau mainele asezate pe piept. Anumite cadavre erau ornate cu peruci si pandantive bogate. Femeilor moarte din familia regala li se picta chipul in ocru si li se umfla artificial pielea devenita flasca. In timpul prepararii capului, erau rostite incantatii stravechi, astfel incat defunctul sa „nu-si piarda capul“ pe taramul celalalt. Pe gatul mortului trebuia asezat „capitolul“ 30 din Cartea mortilor, gravat pe o piatra verde in forma de inima. Aceasta amuleta impiedica inima sa tradeze elementul ka (simbolul fortei vitale), in fata tribunalului condus de Osiris: „Nu fi marturisitor dusmanos. Nu mi te impotrivi in fata judecatii. Nu inclina talgerul balantei in dauna mea.“ Capetele mumiilor din America de Sud (la civilizatiile precolumbiene) erau de obicei pregatite astfel: trupul era decapitat cu un cutit de piatra, creierul se scotea printr-o gaura practicata la nivel occipital, iar apoi craniul era umplut cu iarba uscata si cu cenusa. Oasele scheletului erau descarnate cu un cutit – cu exceptia membrelor, care erau lasate sa se usuce sub efectul caldurii si vantului. La Luxor, se afla un Muzeu al Mumificarii, inaugurat in 1997 de catre presedintele Hosni Mubarak si amplasat pe cornisa de deasupra Nilului. Scopul lui este de a oferi informatii in legatura cu vechile tehnci de mumificare. Cum tehnicile de transport spre eternitate erau aplicate si altor specii de animale, aici pot fi intalnite mumii de pisici, de pesti sau de crocodili, precum si buna parte dintre uneltele trebuincioase de imbalsamare.Dupa moartea unui egiptean, familia ducea trupul la imbalsamatori, care negociau indelung tarifele pentru prestatia lor. Iata cum descrie Herodot momentul: „Dupa ce le era adus mortul, imbalsamatorii le aratau aduca­to­rilor diferite modele de cadavre din lemn, imitate prin pictura, si indicau modelul pe care-l considerau cel mai vrednic de atentie. Dupa aceea il aratau pe cel de-al doilea, care avea un pret mai mic, si in sfarsit pe al trei­lea, mai ieftin decat toate…“ De obicei, familiile adu­ceau chiar ele inul, indispensabil bandajelor de mumi­ficare. O imbalsamare de „clasa intai“ presupunea patru etape.
Decerebrarea  Creierul era extras prin fosele nazale, cu ajutorul unui carlig de fier, cu care tehnicienii mortii strapungeau etmoidul si ajungeau la creier. Distrus complet, encefalul se scurgea prin orificiul practicat anterior. In sens invers, se turna in golul din tigva natron (o solutie naturala de sodiu, adusa din lacurile sarate), care avea rolul de a dizolva resturile cerebrale ramase. Dupa golirea totala a craniului, era turnata inauntru o substanta facuta din rasini de conifere amestecate cu ceara de albine si uleiuri vegetale parfumate. Eviscerarea  Herodot: „Apoi, cu o piatra etiopiana ascutita, ei taie flancul stang, scot toate intestinele din abdomen, il spala cu vin de palmier, il presara cu parfumuri zobite si apoi il cos la loc, dupa ce a fost umplut cu scortisoara si alte mirodenii, dintre care este exclusa tamaia…“ Ulterior scoaterii organelor interne (care erau sortate, asezate in pachete si depozitate in recipiente speciale – canopele – in spatiul funerar, astfel incat dusmanii sa nu puna mana pe ele si sa preia puterile mortului), inima (sediu al sentimentelor si gandirii) era asezata la loc inauntrul mumiei. Uneori, totusi, aceasta putea fi inlocuita cu un scarabeu de piatra. Deshidratarea Imbalsamatorii asezau in trupul golit de organe bucati de panza imbibate in natron si substante aromatice. Amestecul de carbonat si de bicarbonat de sodiu, avand proprietati higroscopice, absorbea umezeala din panzeturi. Apoi, corpul era expus la soare pret de circa treizeci-patruzeci de zile. Dupa uscarea tesuturilor, acesta era din nou spalat si apoi uns cu uleiuri si rasini, astfel incat pielea sa-si recapete o oarecare suplete. Bandajarea Amuletele infasate in bucatele de papirus erau asezate peste corpul defunctului. Cavitatea abdominala si cusca toracica erau umplute cu tampoane de in impregnate de rasina, cu rumegus sau chiar cu un lichen aromatic. Adesea, se practica si scoaterea ochilor, in gavane fiind asezate proteze de piatra sau de sticla. Dupa bandajarea completa (care, uneori, ajungea sa aiba si sapte straturi), mumia era introdusa intr-un lintoliu si apoi depusa in sarcofag